g)Serata de Craciun 2014
Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene al Republicii Moldova
Serata de Crăciun a conaționalilor din Cehia
La 13 decembrie curent, în Palatul Morzin din Praga a fost organizată Serata de Crăciun, la care în mod tradițional participă cetățenii moldoveni şi români aflați în Republica Cehă. Evenimentul este organizat pentru a treia oară concecutiv de Asociația Românilor și Comunitatea Moldovenilor, cu sprijinul Ambasadelor Republicii Moldova și României în Cehia. Diplomați, politicieni și oameni de cultură cehi, de asemenea, au onorat evenimentul, alături de cei peste 150 de cetățeni ai celor două țări, stabiliți în Cehia.
În debutul seratei Ambasadorii Daniela Gîtman și Ștefan Gorda au făcut bilanțul anului diplomatic 2014, remarcând în mod deosebit liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni, semnarea Acordului de Asociere cu UE, vizitele oficiale Președintelui Milos Zeman și a altor înalți demnitari cehi în Moldova și România, vizita Președintelui Nicolae Timofti la Praga, darea în exploatare a gazoductului Iași-Ungheni, precum și succesele cooperării trilaterale moldo-ceho-române pe plan parlamentar. Șefii celor două misiuni diplomatice au adresat calde felicitări cu prilejul sărbătorilor care se apropie și au mulțumit celor prezenți pentru spirit civic și implicare în activitățile comunității, dar și pentru participare conștientă la alegerile care au avut loc în această toamnă în Republica Moldova și în România.
Atmosfera deosebită a sărbătorilor de iarnă a fost adusă publicului de evoluarea ansamblului „Kodrjanka” înfiinţat în anul 2012 de către un grup de tineri din comunitatea moldovenilor din Praga și care a interpretat neuitate melodii moldovenești, colinde, urături, jocul Caprei, semănând cu grâu - “Să trăiți, să înfloriți!”, Grupul folcloric “Sânzienele” din Arad, care timp de trei decenii promovează cu prioritate cântecul tradiţional arădean, a prezentat un evantai de colinde străvechi, cântece și dansuri de o frumusețe rară, culese din zone folclorice distincte, cei prezenți au apreciat la justa valoare și costumele lucrate manual, cu o vechime de peste o sută de ani. A urmat o recepţie festivă cu vinuri moldovenești și specialităţi culinare româneşti.
În cadrul evenimentului au fost, de asemenea, înmânate diplome de merit celor mai buni sportivi moldoveni și români din cadrul comunității aflate în Cehia, și care au avut evoluții meritorii la fotbal, bowling, șah și tenis de masă. În mod special a fost remarcată evoluția clubului de fotbal Zimbru Olymp, care evoluează în liga a 3-a de mini-fotbal a Cehiei. De atenția conducerii Clubului sportiv al prieteniei moldo-cehe s-au bucurat și diplomații din cele două țări, care au sprijinit activ clubul sportiv al conaționalilor pe parcursul ultimilor ani.
New
Roboem,19. 10. 2024 22:21